Iubirea, sau mai bine zis, tema iubirii, s-a dezabatut aproape in toate romanele si in toate poeziile. Insa, nu s-a ajuns la un comun acord in privinta acesteia; caci fiecare vede iubirea altfel. Nu contest pe nimeni, pentru ca fiecare are dreptul la propria sa conceptie in privinta acestui sentiment abisal care pune stapanire pe noi si ajunge pana in strafundul fiintei.
Oameni fiind, avem sentimente. Cel mai de preţ „lucru” este acel sentiment total de iubire. Într-adevăr iubim. Iubim pentru o clipă, pentru un minut sau pentru veşnicie. Important este că în sufletul nostru încolţeşte această beatitudine
Iubirea este pură, ea ne dă senzaţia de euforie, de transigurare într-o altă lume. Ea este totul şi nimic. Prin ea atingi Absolutul. Dar în dragoste nu se poate găsi cu uşurinţă transcendentul, pentru că noi, neştiutori în materie de iubire, ne rătăcim în sentimentul unei infinite pierderi. Teamă de această pierdere ne face să revenim cu picioarele pe pământ, şi să ne mulţumim că iubirea se consumă pe pământ învăluită într-o trăire placidă. Fiinţe cu pătimi şi pasiuni, nu o vom putea trăi niciodată; dragostea este un surâs cald peste un nonsens cosmic, peste adevăratele taine ale acestuia şi chiar peste cele mai adânci prăpăstii. Este acel ceva care înfloreşte în sufletul fiecăruia şi care îl poartă spre cele mai înalte culmi. Atunci când iubim împrumutăm pentru o clipă aripile îngerilor, deoarece ea este conturată cu sentimente plenare
Postări
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu