Exaltare metafizica

Am constatat ca de-a lungul timpului, modul meu de a scrie s-a schimbat. Si ma refer la faptul ca ideile mele au inceput sa capete o alta forma, o forma "tridimensionala". Ele iau nastere dintr-o consecventa de invidiat, as putea spune, a gandirii. Pe masura ce cresc, imi "cresc" si ideile. Impropriu spus "cresc" pentru ca ele de fapt, raman aceleasi. Ceea ce se schimba este eul meu. Un eu premonitoriu ce viseaza spectacole de realitate.

Citisem in "Calatorul si umbra sa" de Nietzche ca filosofii sunt niste sireti si niste obscurantisti care vorbesc doar pentru ca acuza infatisarea intregului fundament al lumii. Cert este ca aceasta idee m-a zdruncinat. Eu ii respect pe filosofi, le respect modul lor "anormal" de gandire si pentru luciditatea absoluta de care dau dovada. Nu i-am citit pe totii filosofii ca sa imi fac o idee de ansamblu asupra filosofiei; am citit doar Cioran, Blaga( pe care il consider un fustrat) si am inceput sa citesc si Nitezche. Cioran, intr-adevar, impresioneaza prin maretia ideilor sale, dar mi se pare ca se contrazice de cele mai multe ori. El insusi se considera un "inapt" pentru lumea in care traieste, un inapt al societii, al regimului. Se regaseste in ideea sinuciderii. El scrie despre sinucidere, o venereaza. In "Convorbiri cu Cioran" el afirma ca " a scrie despre sinucidere inseamna sa invingi sinuciderea".  Este convins de faptul ca ideea sinuciderii, gandul, este un gand care te ajuta sa traiesti. Este o idee exaltanta; iti permite sa suporti totul.

In cartea sa, "Pe culmile disperarii" in care se vorbeste exclusiv despre sinucidere, a refuzat sa se lanseze in tot felul de teorii metafizice.   El traieste experienta eternitatii; de fapt, toti o traim, dar asta depinde de intensitatea vietii; traieste acel Absolut care nu se afla decat in obiectivitatea substantiala, neavand " idei, ci doar obsesii". Iata ca el se considera diferit de ceilalti oameni; "Idei poate avea oricine" , se considera omul care va rade in clipa finala.

Am ales sa vorbesc doar despre Cioran, cu toate ca mai sus am afirmat ca ideile lui nu se leaga unele de celelalte, pentru ca il consider un om cu totul si cu totul deosebit, un filosof care schiteaza anumite fundamente ale vietii, fiind vesnic distrus de propriile sale deficiente sau exaltari .El traieste intr-o singuratate individuala in care barierele interioare isi pierd consistenta.

Inca mai sustin cu tarie ca exista in fiinta noastra ceva ce contrasteaza atat de mult cu resortul intim al fiintei incat ne transforma vidul anxios intr-unul liric. 

Pentru tine!

Tie iti datorez totul. Iti datorez faptul ca ma trezesc in fiecare dimineata cu zambetul pe buze, ca sunt fericita si ca iubesc mai mult ca niciodata in viata mea. Da, sunt fericita. Da, iubesc. Niciodata nu am mai daruit nimanui atat de multa iubire. Niciodata sufletul meu nu a tresarit atat de tare ca acum. Niciodata nu am fost imbatata de iubire. Acum ca iubesc, ma simt cea mai frumoasa persoana din intreaga lume. Stii, iubirea te face tanar si frumos. De fapt, iubirea te transforma intru cu totul alta persoana. Asta s-a intamplat si la mine. Incredibil cum dragostea se iveste pe neasteptate. Incredibil cum iubirea schimba totul.

Poate ca la inceput, nimeni nu credea ca o sa dureze relatia noastra, dar noi, am dovedit ca iubirea face totul posibil. Iubirea dintre doi oameni este de natura divina. Este o forta cosmica.

Langa tine ma simt in siguranta, ferita de toate relele. "Iubirea noastra este ca si vantul; nu o putem vedea, dar o putem simti". De multe ori visam cu ochii deschisi ziua in care o sa ma indragostesc cu adevarat de cineva care sa ma iubeasca sincer, curat si profund; sa ma alinte, sa ma accepte asa cum sunt si cel mai important: sa ma invete sa iubesc. Si, Doamne! cat de indepartata mi se parea ziua aia. Ceea ce nu stiam eu era faptul ca cineva, acolo sus, a avut grija ca ziua aia sa vina cat mai repede. Si cat de neincrezatoare eram eu in Dumnezeu. Si uite, mi-a aratat cat de mult ma iubeste, intalnindu-te pe tine. Inainte sa te fi cunoscut, nu credeam deloc in minuni. Nu credeam ca se va intampla ceva bun pentru mine vreodata si eram sigura ca niciodata nu o sa gasesc baiatul potrivit.

Sunt mandra de tine, ca esti langa mine si ca ma iubesti. Esti ingerul pe care mi l-a trimis Dumnezeu.  Nu s-au inventat cuvinte prin care sa iti spun cat de mult te iubesc. Dar cerul, frumusetea asta de cer, care ramane pentru mine albastru limpede indiferent daca e furtuna sau ninsoare, este martor. A, si steaua noastra pe care o vad in fiecare seara inainte sa adorm cum straluceste atat de puternic. Steaua noastra se deosebeste de celelalte stele de pe cer. Este unica; la fel ca si iubirea noastra. 

Avem vise, da, care in timp se vor implini. Caci, tot ce imi doresc este sa fiu langa tine pentru totdeauna. Sa te fac fericit si sa te iubesc. Asta e tot ce vreau. Sper sa nu cer prea mult de la Dumnezeu si sper ca visele mele sa nu ti se para nebunesti. Dar in tot timpul asta de cand suntem impreuna, am invatat cum sa traiesc cu tine; fara tine nu am invatat si nu am de gand sa invat vreodata. Te iubesc, te iubesc pana la infinit. Te iubesc cu fiecare parte a corpului meu. Sentimentul asta e mai mult decat iubire. Este ceva mai mult. Nu stiu, nu stiu cum se numeste. Oare " te ador" se apropie mai mult de ceea ce simt pentru tine?

Viata inseamna a te rezuma la "a iubi" si " a fi iubit". Eu iubesc si sunt iubita. Altceva ce as mai vrea? 

Iubirea- ideal modern de perfecţiune?!

Iubirea, sau mai bine zis, tema iubirii, s-a dezabatut aproape in toate romanele si in toate poeziile. Insa, nu s-a ajuns la un comun acord in privinta acesteia; caci fiecare vede iubirea altfel. Nu contest pe nimeni, pentru ca fiecare are dreptul la propria sa conceptie in privinta acestui sentiment abisal care pune stapanire pe noi si ajunge pana in strafundul fiintei.

Oameni fiind, avem sentimente. Cel mai de preţ „lucru” este acel sentiment total de iubire. Într-adevăr iubim. Iubim pentru o clipă, pentru un minut sau pentru veşnicie. Important este că în sufletul nostru încolţeşte această beatitudine

   Iubirea este pură, ea ne dă senzaţia de euforie, de transigurare într-o altă lume. Ea este totul şi nimic. Prin ea atingi Absolutul. Dar în dragoste nu se poate găsi cu uşurinţă transcendentul, pentru că noi, neştiutori în materie de iubire, ne rătăcim în sentimentul unei infinite pierderi. Teamă de această pierdere ne face să revenim cu picioarele pe pământ, şi să ne mulţumim că iubirea se consumă pe pământ învăluită într-o trăire placidă. Fiinţe cu pătimi şi pasiuni, nu o vom putea trăi niciodată; dragostea este un surâs cald peste un nonsens cosmic, peste adevăratele taine ale acestuia şi chiar peste cele mai adânci prăpăstii. Este acel ceva care înfloreşte în sufletul fiecăruia şi care îl poartă spre cele mai înalte culmi. Atunci când iubim împrumutăm pentru o clipă aripile îngerilor, deoarece ea este conturată cu sentimente plenare